sa fii manager e lucru mare

vin la birou, lumea nervoasa tare, se certau ca chiorii si mai au si pretentii de mari manageri.

un lucru (de fapt mai multe, dar asta e unul dintre ele) am invatat si eu de la niste sefi de-ai mei (de la care am avut ce invata) de-a lungul timpului: discutiile cu angajatii si colaboratorii privind conditiile colaborarilor se poarta in privat, doar intre partile implicate. sigur, sunt si ei oameni, au si ei trairi intense ca toti muritorii de rand, dar prin pozitia lor de leaderi, ar trebui sa faca un efort si sa se ridice la nivelul lor de modele in respectiva institutie.

in general am o problema cu certurile in public, dar cand mai ai si niste angajati care se uita la tine cum urli ca un apucat, de pe pozitia ta de manager destoinic, capabil sa faca fata oricaror situatii care ar pune firma in dificultate, ar trebui sa iti pui problema daca nu cumva lumea observa ca esti un pic depasit de situatie.

iti apar in minte niste intrebari: oare omul asta care are pretentia ca eu sa-l respect isi da seama ca se face acum de ras? isi da seama ca e intr-o postura penibila? isi da seama ca da curs la tot felul de barfe, glume si critici la adresa lui si a capacitatii lui de a manage-ui orice, de la o situatie de-asta de comunicare pana la situatia firmei, implicit a noastra, ca angajati/colaboratori?

mi-e greu sa inteleg cum managerii astia nu isi dau seama ca angajatii sunt, de fapt, "aparatul" cu care ei isi duc la bun sfarsit activitatea. cum nu inteleg ei ca daca omul e multumit, sub aspect emotional, macar, va fi mai implicat in ce face. treaba asta cu motivatia si exemplul personal ar trebui sa fie intre prioritatile oricarui manager. dupa cate stiu eu, respectul nu se cere, nu se cumpara si nu se fura, respectul se castiga. dar se si pierde, mult mai usor decat se castiga. de multe ori, managerul este, fie ca vrea sau nu, in postura de dascal. vine studentul cu CV-ul golas si isi incepe activitatea in minunata firma care i-a acordat o sansa, prima in viata lui. il vede pe manager, la care se uita cu adulatie si temere, ca se comporta ca un handicapat emotional, incapabil sa foloseasca diplomatia, discretia, respectul si bunul simt, care se invata, cica, pana ajungi manager, si zice in mintea lui neexperimentata in ale condusului: frate, e greu sa fii manager, uite in ce hal l-a adus pe-asta. si usor, usor, se inraieste si el si va face si el la fel.

zic si eu...