Din putul gandirii

As vrea sa fac un interviu cu mine. Sa ma intreb niste chestii pe care nici eu nu le stiu. Ar fi destul de tare. Dar ce mi-as raspunde, ma intreb. Daca scrii "ma intreb", mai pui semnul intrebarii la final? Eu cred ca as putea sa ma abat de la subiect si sa nu-mi dau seama. Si chestia e ca as alege sa nu-mi dau seama, pentru ca eu aleg sa ma abat si nu-mi dau seama pentru ca nici nu stiu care e subiectul. E destul de tare mintea omului. Dar daca mintea mea ar gandi ceva independent de vointa mea?! Mi-as da seama? Ce inseamna sa-ti dai seama? Ce e aia seama? Si cui o dai? Sau de ce? Ce om inteligent a fost ala de-a inventat intrebarea... a dat multora ceva de facut. A ocupat timpul omului de cand s-a privit prima oara in oglinda unui lac si si-a dat seama ca se uita la propria reflexie. Unii sunt ocupati cu intrebarile, altii cu raspunsurile. Cred ca asta ar putea fi o incadrare pertinenta a populatiei globului in 2 mari si importante categorii. Dar eu unde ma incadrez? Deja mi-am raspuns... nu mai inteleg, daca am pus o intrebare si tot eu mi-am raspuns, eu unde ma incadrez? Ce-mi place cand ma bulversez singur. Daca n-ar trebui sa ne mai gandim la nevoile primare, fiziologice, la ce ne-am mai gandi in plus, pentru a umple golul ramas? Mi-ar placea sa facem lucrurile plictisitoare si anoste in timp ce dormim. Adica asteptatul la vreo coada sau dupa vreo gagica, sau mai bine zis asteptatul in general. Sa aduni toate momentele statice si sa le distribui in orele de somn. Sau cum ar fi sa ne traim toate momentele dureroase din viata intro perioada aleasa de noi. Sa-ti alegi un an, doi sau cati o fi nevoie sa patesti toate relele si sa ti se intample toate nenorocirile care ti s-ar intampla in mod normal de-a lungul vietii, in perioada aia. Si dupa aia sa ai un trai super relaxat, numai cu bucurii, succese si trai lejer. Nu stiu, zic si eu.